SARMIZEGETUSA

S a r m i z e g e t u s a
Cetatea zeilor

sarmizegetusa

I n t r e   m i s t e r   s i   r e a l i t a t e

In spiritualitatea dacica si mai apoi in zilele noastre, sa dovedit cu probe indubitabile ca granita intre mit si realitate este foarte subtire. Spre deosebire de spiritialitatile altor civilizatii, civilizatia dacica este aureolata de un mister aparte, de care alte popoare nu se bucura, tocmai datorita culturii si sacralitati dacice care era de tip oral, invatatura se transmitea din generatie in generatie fara a fi consemnata in hrisoave sau alte forme materiale de pastrare a informatilor.

Acest lucru a fost determinat de importanta misiunii acestui popor,  urmasii  hiperboreilor –     civilizatiei stelare – (a pelasgilor)care a fost si mai este si astazi pastratorul tezaurului spiritual planetar, al cunoasterii, care a fost impartasit acestui neam (dacic), cel mai bun si mai drept din toate existente pe-Terra.

Capitala statului dac – Sarmizegetusa – principalul centru politic si religios, pentru apararea careia s-a construit intregul sistem de fortificatii. Din punct de vedere structural, capitala dacilor se dovedeste a fi avut trei parti componente: asezarea civila, zona sacra si cetatea. Sarmizegetusa a fost cel mai mare centru mestesugaresc, iar calitatea sa de capitala politica si cultural-religioasa a statului dac a fost un factor determinant in prosperitatea economica. Aici locuiau regii, demnitarii, functionarii cancelariei regale, o parte a aristocratiei, artizani, negustori, mesteri constructori, medici etc..

Cetatea Sarmizegetusei a fost construita in singurul loc de pe Dealul Gradistii cu confiduratie potrivita conceptiei de fortificare a dacilor, in jurul cotei 1000, perimetru dominant atat fata de cartierul de vest al asezarii civile de la Sarmizegetusa cat si in raport cu incinta sacra a capitalei.Zidurile cetatii inconjurau varful dealului, urmand configuratia terenului si construite in stilul clasic – „murus dacicus”. Pe latura de vest, aproape de cota maxima au fost construite cazemate, dupa tipicul celor de la Costesi-Cetatuie, Blidaru, Piatra Arsa si Capalna.

Nu se stie daca cetatea avea bastioane, intrucat interventia ulterioara a romanilor este posibil sa fi dus la desfiintarea lor. In interiorul cetatii s-au descoperit doar baraci de lemn destinate aparatorilor. In conformitate cu pacea incheiata dupa primul razboi daco-roman, o parte din ziduri au fost demantelate. In preajma celui de-al doilea conflict este au fost reinaltate. Cetatea a suferit distrugeri importante in timpul asediului final iar reconstructia romana, sesizabila aproape peste tot, nu a respectat nici traseul zidului dacic, nici tehnica sa de constructie. Noul traseu dubla suprafata aparata de ziduri. .

Cetatea Sarmizegetusa – salasul zeilor – bastionul spiritualitatii si perenitatii neamului dac pe aceste locuri sacre, a fost inca inainte de marele rege dac Buerebista locul unde inaintasii dacilor – protodacii – au luat contact cu civilizatiia atlanta, cu uriesii acestor locuri care ajunsesera la un inalt grad de elevare spirituala si tehnica, mult peste potentialul si existentul acelor vremuri.

Constructia ansamblului de la Sarmizegetusa a fost, este si va ramane un mister spiritual , tehnico-stiintific pentru toti aceia care nu vor reusii sa patrunda si sa inteleaga taina marilor regi daci, garantii ezoterismului cunoasterii spirituale.

S a r m i z e g e t u s a
misterele Cetatii  zeilor

Sateliti rusesti si orasul de sub Sarmizegetusa
Mare parte este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri DACII.

Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona.  Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii  de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana.

Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice.

De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre  muntii din  apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa.

Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.  Doar dacii si bunul Dumnezeu stiu !!!

S a r m i z e g e t u s a
Cetatea  zeilor si a Gigantilor

din „Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu”

O alta generatiune titanica, de care fac amintire vechile teogonii grecesti, au fost gigantii (Gigantes). Ei erau nascuti din Terra sau Gaea si Uranus, ca si titanii; ori cu alte cuvinte, amandoua triburile erau din aceeasi tara si din acelasi popor.
La epicii grecesti, gigantii sunt infatisati ca un gen de oameni superbi, violenti si impii, findca nu aveau credinta in zei. Statura lor era de o marime uimitoare. Ei aveau arme lucitoare si lanci lungi in maini.

Gaea sau Terra, scrie gramaticul Apollodor, suparandu-se pentru soarta nefericita a titanilor, nascu din Uran pe Giganti, cari se distingeau prin marimea corpului si prin enormitatea puterii lor; ei aveau o fata teribila si plete lungi le cadeau pe jos de pe cap si de pe barba; aveau pe picioare solzi ca de balauri si aruncau asuprac ceriului cu petre si cu lemne aprinse.

Gigantii formau prin excelenta un popor de munte. In razboiul ce-l avura cu Joe, noul carmuitoriu al imperiului pelasg, ei ridicara munti peste munti, ca sa urce in Olymp; imensul Atlas se cutremura la asaltul lor; si pe langa toate ca Joe arunca asupra lor cu fulgerele sale, zeii n-au fost in stare sa-i invinga decat numai dupa ce au cerut ajutoriul unui om muritoriu, al lui Hercule.

 Patria lor se afla pe teritoriul Daciei, langa Oceanos Potamos, in aceeasi regiune unde se nascuse si fratii lor mai mari, titanii.

         In epoca romana, dacii erau considerati ca o posteritate a vechilor titani si giganti.

Imparatul August face amintire in testamentul sau (Moinumentum Ancyranum) ca a condus insusi in persoana o expeditiune asupra dacilor; ca dupa ce a invins si respins invaziunea ce o facuse acest popor pe teritoriul roman, ostile sale au trecut dincoace de Dunare si a silit pe daci sa fie supusi la ordinele poporului roman. In urma acestor succese, Horatiu celebreaza pe August ca ala doilea invingatoriu al titanilor. Dupa razboiul cu dacii, imparatul August ridica in forul sau un templu magnific dedicat lui Marte razbunatoriul, Mars Ultor. Despre acest templu scrie poetul Ovidiu in Fastele sale: Grandios e monumentul, grandioasa e statua zeului si demne de trofeele luate de la giganti.

Imparatul Dominitian intreprinse si dansul, dupa cum stim, o mare expeditiune asupra dacilor. Martial, unul dintre poetii sai favoriti, il celebreaza ca pe un invingatoriu al gigantilor; iar poetul Arruntiu Stella care poseda o avere insemnata, dete un banchet magnific, prin care solemnizeaza invingerea lui Dominitian asupra dacilor ca un triumf asupra gigantilor.
 Locuintele gigantilor, dupa cum ne spun logografii grecesti, se aflau in regiunea muntelui Phlegra, unde se intamplase si lupta cea eroica cu zeii.

Poetul roman Statiu, care se ocupa adeseori cu triumful lui Domitian asupra dacilor, confirma si dansul ca memorabila Phlegra, unde se luptase gigantii cu zeii, se afla pe teritoriul Daciei.
Aceasta regiune muntoasa, care devenise atat de celebra in legendele grecesti, si-a pastrat inca pana astazi numele sau cel vechi.

Pe teritoriul Tarei Romanesti, in apropiere de Cerna, se afla muntele asa-numit Pregleda. Lipsit de padure, din cauza unor evenimente departate, suprafata sa este acoperita numai cu stanci calcaroase si arse. Este vechea Phlegra din istoria gigantilor, care, dupa cum ne spun autorii grecesti, primise numele acesta fiindca a fost arsa de fulgerele lui Joe.            
Identitatea muntelui Pregleda cu Phlegra din legendele gigantilor
 o confirma toate datele geografice ce le avem in aceasta privinta.             

Langa Phlegra gigantilor se afla pestera cea renumita a vechimii numita Avernus, gr. Aornos, Aouernis.Langa poalele muntelui Pregleda se afla astazi o comuna romaneasca de mosneni numita Izvernea, cu o pestera imensa, estrem de complicata si intunecoasa, despre care vom vorbi in special mai tarziu. Langa Phlegra din geografia timpurilor eroice au fost acoperiti cu stanci si munti, gigantii cei invinsi, numiti avernii; iar in coastele muntelui numit Pregleda de la Izvernea se mai vede si astazi o surpatura extraordinara sau o taietura gigantica si uimitoare, unica in felul sau, ce se spune ca a fost facuta de un uries.

Ne aflam, asadar, in regiunea geografica a vechilor giganti.         De la Pregleda, spre nord, incepe masivul cel maiestos al Retezatului, un vast labirint de piscuri inalte si cu adancimi prapastioase, de paduri seculare, cu vai inchise si intunecoase; o cetate naturala puternica, care ramasese aproape necucerita si in epoca romana.

In acelasi masiv, in partea de sud-vest a Retezatului, se afla muntele asa numit Gugu, care, in cazul de fata, ne prezinta un deosebit interes. In jurul acestui munte traieste, din cele mai departate timpuri, o populatiune de pastori, oameni robusti, barbati si femei de o statura inalta, adesea uimitoare, cu tip, cu port si cu traditiuni particulare. Ei sunt numiti gugani.         O parte insemnata din acesti pastori gugani se afla raspanditi, inca din timpuri departate, prin regiunile muntoase ale judetelor Mehedinti si Gorj. Aici, ei formeaza catunele si comunele lor proprii, ducand o viata mai mult izolata, de trib, ca si cand ei s-ar considera cei mai vechi, mai de neam si cu alt trecut istoric, decat ceilalti locuitori ai acestei tari. Traditiunile populare spun despre acesti gugani ca ei sunt originari din tara guganeasca, care se afla peste munte.

Limba acestei populatiuni de gugani se distinge prin unele particulari fonetice caracteristice, ce se reduc la o epoca foarte veche. Guganii nu au pe sh si j, in locul carora ei intrebuinteaza pe s si z. Astfel ei se exprima si, sede, zoc, zos. Ei pronunta pe z format din d ca dz: dzece. Iar sunetul ce si ci are o suerare moale, dupa cum se pronunta de poporul roman de la Hateg, din Banat si de locuitorii din Trastevere in Roma.         

Numele de gugani, ce se aplica la acesti locuitori munteni, era cunoscut si antichitatii grecesti. O localitate din regiunea unde se luptase gigantii cu zeii purta numele de Gigonus. Hercule, ale carui legende sub numele de Iorgovan sunt strans legate de muntii Mehedintilor, mai avea la egipteni si epitetul de gigon. In traditiunile romane, el este numit „ficior de mocan” sau de pastoriu de pe culmile Carpatilor.
De asemenea, era cunoscut numele de gugani si in epoca romana. O localitate a Daciei vechi, situata pr drumul dintre Ad Mediam (Meadie) si Tiuisco (Caransebes), poarta pe Tabula Peutingeriana numele deGaganis, adica Gagani. Ligurii (emigrati de la Carpati), ce locuiau in Italia pe un teren stancos, aveau un fel de cai si catari numiti gygenoi (adica guganesti sau de munte), dupa cum ne spun cele mai vechi manuscrise ale lui Strabo.

Stabilind astfel regiunea geografica unde isi aveau locuintele sale acest trib de oameni inalti, superbi si violenti, putem acum sa ne dam seama si despre originea numelui grecesc de Gigantes.

Cei mai multi dintre poetii, gramaticii si istoricii grecesti derivau aceasta numire de la cuvantul gegeneis,adica nascuti din pamantun epitet cari, de almintrelea, se aplica in vechime la intreg poporul pelasg.Aceasta etimologie insa nu este exacta. Cuvantul gigas, gigantes nu este de origine greceasca.

Numele personal (si familiar) de Gyges, adeca Guges, era foarte uzitat in timpurile primitive pelasge.

Unul din vechii Giganti (hecatonchir) poarta numele de Gyges, adica Guges.Un alt urias al lumii vechi a fosta asa-numitul Ogyges, rege al Beotiei, ori, dupa alte traditiuni, un rege al zeilor. Un Gyges, fiul al lui Dascylos, este amintit ca rege al lydienilor.

Acest ridicase favoritei sale, dupa cum ne spune Herodot, o movila funerara  de o marime extraordinara, ca sa o poata vedea toti lydienii.
Dupa Iliada lui Homer, eroul cel mai teribil din toti muritorii a fost originar de langa lacul Gygaea in Meonia.

In fine o localitate din Africa romana numita Gigantes o mai aflam scrisa si in forma de Gygantes, adica Gugantes.
Terminalul de Gigantes, ce-l intampinam in legendele vechi grecesti, este numai o simpla numire etnica din nordul Dunarii de jos. Forma originala a acestui cuvant a fost in tot cazul gugani, de la radicalul Gugu, gr.Gyges.

Gigantii, cari in timpurile primitive pelasge ajunsese la o celebritate asa de mare, sunt amintiti si in traditiunile ebraice. Aici figureaza sub numele de Gog si Magog. Cea mai veche legenda cu privire la Gog si Magog o aflam la Ezechiel.

In una din profetiile sale, Ezechiel ameninta pe ebrei ca Iehova va aduce asupra tarei lor pe regele Gog din tara Magog, cu oastea sa cea frumoasa de cai si calareti, inarmati cu scuturi, coifuri, sabii, lanci, piluri, arcuri si sageti. Acestia, venind din fundul meazanoaptii, insotiti de alte popoare multe, calarind pe cai, vor navali ca o furtuna asupra tarei lui Israel, ca sa o pradeze si devasteze. Ei vor cutreira pamantul in triumf, vor duce pe ebrei in captivitate, apoi, implinindu-si misiunealor, vor fi distrusi cu totii de mana ceriului.       

Profetia lui Ezechiel avea, fara indoiala, in vedere traditiunile vechi despre infricosatul razboi al gigantilor, cand acestia, urmarind pe zei, ii alungase pana in Egipet.

Profetul Ieremia, care traise cu putin inainte de Ezechiel, vorbeste despre acelasi popor, pe care-l numeste numai simplu, pradatoriul gintilor (praedo gentium) care va veni dintr-o tara departata din partile de meazanoapte, de la capatul pamantului; popor de calareti si arcasi, viteaza, puternic si vechi, vorbind o limba, pe care ebreii nu o inteleg. Ei sunt un popor mare, cruzi si fara mila; vocea lor mugeste ca marea si vin pe cai mai iuti decat vulturii, toti in siruri, ca oameni de razboi. Ei vor impresura cetatea Ierusalimului, vor distruge toate cetatiel cele intarite ale lui Iuda si vor preface tara ebreilor intr-o pustietate, incat nu va mai ramane om in Ierusalim; iar ebreii vor ajunge sa fie sclavii strainilor, intr-un pamant cari nu este al lor.
Cu sase secule in urma lui Ezechiel, face amintire, de Gog si Magog, Apocalipsul lui Ioan Theologul.        Vorbind despre timpurile cele din urma ale lumii, autorul Apocalipsului, ne spune ca atunci cand se vor implini o mie de ani de cand a fost inchis intr-un adanc balaurul cel vechi (Typhon, diavolul, satana), atunci acesta va fi dezlegat si, iesind din inchisoarea sa, va aduna pe langa sine si va conduce la razboi pepopoarele Gog si Magog ce sunt raspandite in cele patru colturi ale lumii si al caror numar este cat nasipul marii. Acestia se vor revarsa peste suprafata pamantului, vor asedia cetatea cea iubita a Ierusalimului, in urma insa, focul ceresc va cadea asupra lor si-i va nimici.

In Apocalips, dupa cum vedem, noi avem numai o simpla varianta din traditiunile de cari ne voirbeste Ieremia si Ezechiel, ori, cu alte cuvinte, din legenda cea veche a gigantilor sau a pelasgilor de la Carpati.    Sub numele de Gog si Magog, cei vechi intelegeau cu deoasebire pe geti si messageti.     Insa Santul Augustin, mai mult telog decat istoric, a cercat sa interpreteze pasagele Apocalipsului, cu privire la Gog si Magog, mai mult in sens eclesiastic. Insa, cu toate acestea, cuvintele sale sunt remarcabile; ele constata un adevar istoric, ca o parte din autorii vechimii, credinciosi traditiunilor mostenite, intelegeau, sub Gog si Magog, pe geti si messageti.

Gintile acestea”, scrie dansul, „pe cari Apocalipsul le numeste Gog si Magog, nu sunt a se intelege astfel ca si cum ar exista in unele parti ale pamantului oarecari barbari constituiti sub numele acesta sau precum ii numesc unii geti si messageti.”      Tot astfel rezulta, din oraculele sibiline, ca tarile in cari loicuiau popoarele Gog si Magog, se aflau situate in nordul Thraciei.       

Traditiunile despre Gog si Magog ni se prezinta si in legendele epice despre Alexandru cel Mare.       Tara popoarelor numite Gog si Magog e descrisa in naratiunile acestea ca neospitaliera, salbatica si sterila; ea este expusa vanturilor, ploilor si gerului de meazanoapte; insa, cateodata, tinuturile aceste sunt infatisate ca un pamant fecund si avand o clima foarte blanda.

Gintile Gog si Magog, ne spun aceste legende epice, facuse o invaziune catre partile meriodionale. Ele inchisera pe Alexandru in Mcedonia si-l facura prizonieru. Insa Alexandru scapa, apoi, strangand o ostire nenumarat, pleca si cuceri tara acestor popoare, care se afla situata langa stramtorile Caucazului. Cei invinsi se retrasera intre doua catene de munti, care se inaltau pana la ceriu. Alexandru insa, ca sa impiedice pe viitoriu incursiunile acestor popoare, inchise pasul acesta cu o poarta inalta, lata si puternica  de bronz, ori de fer. De aici, aceste ginti vor iesi numai la capatul lumii, spre a face invaziune asupra tarei lui Israel.

Dimpreuna cu Gog si Magog, Alexandru cel Mare inchise cu portile sale de bronz sau de fier inca alte a 37-40 de popoare,le caror nume le aflam in mare parte, in aceeasi regiune geoigrafica, unde locuiau vechii giganti sau guganii de astazi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s